Aeroterma electrica TDS 19 E

imagine 0 Aeroterma electrica TDS 19 E tds19e

  • Aeroterma electrică roşie este nu doar frumnoasă, ci şi soluţia optimă de încălzire pentru containerele din construcţii, tarabele din halele pieţelor sau pentru micile ateliere. Aeroterma TDS 19 E poate fi utilizată peste tot acolo unde încălzitoarele pe ulei sau gaz nu sunt agreate sau chiar sunt interzise, ca de exemplu în încăperile neîncălzite.
  • Datorită cablului de racordare, pentru utilizarea mobilă a aerotermei aveţi nevoie doar de o priză. Fluxul de aer cald al aerotermei TDS 19 E poate fi reglat precis pe temperatura dorită, datorită termostatului integrat, iar puterea de încălzire poate fi ajustată cu ajutorul celor două trepte de încălzire, în funcţie de necesităţi. În plus, ventilatorul poate fi utilizat şi fără funcţia de încălzire.
  • Pe lângă dotările obişnuite, precum protecţia cu termică a motorului suflantei şi protecţia la supraîncălzire, această aerotermă robustă convinge mai ales în atelierele cu condiţii pretenţioase, datorită carcasei duble rezistente la uzură, care garantează şi o izolare termică bună.
  • Datorită mânerului de transport confortabil şi al greutăţii reduse, de doar 4 kg, schimbarea locului de utilizare a aerotermei TDS 19 E este o simplă joacă de copil.

Avantaje practice:

  • Reglarea temperaturii cu două trepte de încălzire
  • Termostat integrat, pentru un flux constant de aer cald
  • Funcțiune de ventilare
  • Carcasă dublă rezistentă la uzură, cu o izolare termică bună
  • Protecție la supraîncălzire
  • Motor suflantă cu protecție termică
  • Căldură fără condens – fără consum de oxigen – astfel optimal pentru încălzirea spațiilor interioare
  • Transport şi deservire simplă

Date tehnice:

  • Treapta 1 de încălzire: doar ventilare
  • Treapta 2 de încălzire: 1,5 kW
  • Treapta 3 de încălzire: 3 kW
  • Debit de aer: 320 m³/h
  • Trepte suflantă: 1
  • Consum curent: 13,04 A
  • Tensiune de racordare: 230 V / 50 Hz
  • Fişă: fişă cu protecţie (CEE 7/7)
  • Cablu racord: integrat (lungime 1,3 m)
  • Termostat: integriert
  • Mobilitate: portabil
  • Nivel sonor: 49 dB (A)
  • Protecție la supraîncălzire: da
  • Tipul de protecție: IPX 4
  • Dimensiuni (L x l x H): 290 x 210 x 320 mm
  • Greutate: 4,3 kg

Fotografia produsului are caracter orientativ și poate conține accesorii ce nu sunt incluse în pachetul standard al produsului. Unele specificații pot conține erori de redactare sau pot fi modificate de producător fără preaviz și nu constituie obligativitate contractuală.

Continue reading “Aeroterma electrica TDS 19 E”

Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 16V

imagine 0 Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 16V pscs1016v
Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 16V este o unealta ideala si la indemana pentru toti utilizatorii care au nevoie de o perforare sau insurubare rapidaDoua trepte de turatie una pentru insurubare la turatie mica si celalata pentru gaurire la turatie mareMasina de gaurit este dotata cu un LED incorporat care mareste vizibilitatea suprafetei de lucruTip material lucru Lemn MetalDiametru mandrina mm 10Diametru lemn mm 10Diametru otel mm 83 indicatoare…

Continue reading “Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 16V”

Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 20V

imagine 0 Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 20V pscs1020v
Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 20V este o unealta ideala si la indemana pentru toti utilizatorii care au nevoie de o perforare sau insurubare rapidaDoua trepte de turatie una pentru insurubare la turatie mica si celalata pentru gaurire la turatie marePentru mai multa siguranta dispune de maner acoperit cu cauciuc ce asigura o priza ferma si ofera precizie chiar si in cele mai vitrege conditiiMasina de gaurit este dotata cu un LED incorporat…

Continue reading “Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 20V”

Fer?str?u pendular cu acumulator PJSS 10-20V

imagine 0 Fer?str?u pendular cu acumulator PJSS 10-20V pjss1020v
Cu acest ferastrau pendular executati taieri oriunde fara sa aveti nevoie de priza Motorul ferastraului PJSS 1020V este alimentat de un acumulator schimbabil puternic de 20 V care datorita tehnologiei litiuion nu are efecte de memorie si nu se descarca de la sine astfel ca ferastraul este oricand gata de actiune chiar si atunci cand nu a fost utilizat mai mult timp Un afisaj luminos cu trei trepte va tine la curent in legatura cu stadiul de incarcare al ferastraului acumulatorul…

Continue reading “Fer?str?u pendular cu acumulator PJSS 10-20V”

Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 12V

imagine 0 Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 12V pscs1012v
Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 12V cu doua viteze asigura o transmisie optima de inalta performanta cu cuplu de torsiune maxima de 22NmDoua trepte de turatie una pentru insurubare la turatie mica si cealalta pentru gaurire la turatie mareMasina de gaurit este dotata cu un LED incorporat care mareste vizibilitatea suprafetei de lucruTip material lucru Lemn MetalDiametru mandrina mm 10Diametru lemn mm 10Diametru otel mm 819 setari ale momentului…

Continue reading “Masina de gaurit si insurubat Trotec Germania PSCS 10 cu acumulator 12V”

Fer?str?u pendular PJSS 10-230V

imagine 0 Fer?str?u pendular PJSS 10-230V pjss10230v
Probabil ca niciun alt ferastrau pendular al acestei clase nu are atatea avantaje practice precum PJSS 10230V de la Trotec Motorul puternic de 850 w cu functionare silentioasa cursa pendulara cu 4 trepte selectarea electronica a numarului de curse si multe alte detalii practice recomanda acest ferastrau pendular pentru utilizarea profesionala de durata la proiectele pretentioase si lucrarile complexe de renovarePJSS 10230V convinge printrun numar de curse reglabil fara trepte…

Continue reading “Fer?str?u pendular PJSS 10-230V”

Fer?str?u pendular PJSS 11-230V

imagine 0 Fer?str?u pendular PJSS 11-230V pjss11230v
Exista un motiv pentru care ferastraiele pendulare PJSS 11230V de la Trotec sunt preferate de catre tamplari Datorita formei clasice cu maner si punctului jos de taiere ferastraul poate fi ghidat foarte precis mai ales la taierile rotunde pentru ca mana poate fi pozitionata avantajos aproape de panza de taiereConstructia ferastraului pendular PJSS 11230V puncteaza mai ales la lucrarile de taiere peste cap sau taierile de jos caci nu va va deranja niciun maner Taierea pendulara…

Continue reading “Fer?str?u pendular PJSS 11-230V”

Polizor unghiular PAGS 10-230

imagine 0 Polizor unghiular PAGS 10-230 pags10-230
Polizor unghiular utilizabil cu doua maini PAGS 10230 se poate folosi sigur si confortabil datorita functionarii sale fara vibratii si al manerului suplimentarPe baza puterii nominale de 2000 W a motorului si a diametrului discului de 230 mm reusesc chiar si cele mai dure lucrari de polizare si debitare in metal sau piatra astfel lucrari de debitare polizare si periere a metalului precum si taierea de faianta si a pietrelor din beton sunt la aceasta capacitate posibile fara problemeCapul…

Continue reading “Polizor unghiular PAGS 10-230”

Ciocan rotopercutor PRDS 10-230V

imagine 0 Ciocan rotopercutor PRDS 10-230V prds10230v
Cu PRDS 10230V aveti intotdeauna solutia ideala la indemana puteti sa dezlipiti gresia sa efectuati canale pentru cabluri sau sparturi mici in perete si sa executati lucrari de demolare Montati dalta opriti rotatia si demolati cu putereDoriti sa efectuati gauri in beton sau granit Schimbati unealta in mod simplu cu o singura mana datorita preluarii SDSplus si activati la comutator functia de gaurire Ciocanul pneumatic al PRDS 10230V produce lovituri individuale cu frecventa mare…

Continue reading “Ciocan rotopercutor PRDS 10-230V”

Surubelnita electrica Trotec PSCS 11

imagine 0 Surubelnita electrica Trotec PSCS 11 pscs11
Surubelnita electrica Trotec PCSC 11 cu acumulator de 36 V LiIonPrintro simpla apasare ca si la un pistol puteti debloca axul masinii de insurubat putand roti magazia pentru a o pozitiona la bitul ales Lupa cu fereastra de control simplifica alegerea bitului Astfel puteti efectua schimbarea unui bit fara sa aveti nevoie de o cutie de bituri fapt ce simplifica mult munca dvs de exemplu atunci cand va aflati pe o scaraDesi aceasta masina compacta de insurubat cu acumulator cantareste…

Continue reading “Surubelnita electrica Trotec PSCS 11”